pe muzica lui francis cabrel

n-am avut niciodata mai acut decat acum senzatia ca lumea imi apartine. sunt intr-un moment al vietii cand toate se aseaza atat de lin, neasteptat de armonios. pana cand iti vine ideea geniala ca poate ar fi fun sa incerci si altceva, altundeva. dupa un an de cand ziceam ca am terminat-o cu scolile inalte (si mai ales dupa ce am refuzat o bursa integrala pentru un an la una dintre ele in favoarea jobului actual), parca  ma tenteaza sa incerc oceanul cu degetul. e drept ca din bruxelles, acel dincolo pare mult mai aproape: sase ore cu avionul, maxim noua ore diferenta de fus orar daca vrei in california. sunt doi ani de cand am plecat din romania, credeam ca stiu de ce. “elle a dû faire toutes les guerres…”, francis cabrel.

si mai cate…

iunie, iulie, august… astept cu nerabdare sa treaca si luna asta.  suna ciudat pentru cineva care a mai adaugat un an. n-am mai scris de ceva vreme pentru ca am fost ocupata… gandind. aminteam mai demult de acel rollercoaster de sentimente, emotii, ganduri, strigate. nu pot sa ma multumesc doar cu prezentul. uitasem pentru o vreme ce inseamna sa te construiesti, realizez insa ca ramane ceva permanent. citesc giddens in franceza, the evolution of intimacy.  nu am renunat la ideea de a traduce carti in timpul liber, poate anul viitor. intre timp, mai am cate ceva de “aranjat”. mi-e dor de nostalgie chanson francaise, si de sephora.  si de franta (am fost la lille de curand). am exagerat cu cate haine mi-am cumparat saptamanile astea, e si asta un mod de a aspira la eternul intangibil de self-sufficiency, sau mai bine zis, de se maitriser soi-meme. o iluzie, ca intotdeauna. sunt doi ani de cand am plecat din romania, imi pare cu mult mai mult.

stiu, toate verbele sunt la persoana intai. too bad, totul se reduce la mine.