daca mai aveam o ultima, cat de mica speranta ca exista o sansa de redresare pentru tarisoara mea, acum e clar dusa. si definitiv. imi pare rau pentru sarcasm, insa intru in pauza de tot de romania. si asta pentru ca azi am avut ocazia din nou sa imi confirm ca oriunde am fi si orice am face, tot aia suntem. poveste clasica, ar zice unii: te duci la ambasada romaniei la bruxelles sa faci o procura. evident, stii cum e administratia (cam peste tot, de altfel) si te informezi inainte. cu toate hartiutele indicate pe site si inarmata cu rabdare, iei taxiul, in pauza de masa. traversezi la propriu tot orasul (dar tot) si ajungi cu putin timp inainte de incheierea programului cu publicul. las la o parte lipsa totala de flexibilitate a orelor de lucru (9-13, 15-17, ma scuzati ca am un job care nu se termina la patru), cei trei romi vorbareti proptiti in poarta ambasadei, mirosul similar cu cel din aerogara baneasa si faptul ca o amarata de stampila pe o procura printata si completata de acasa costa 30 de euro. ce m-a dezgustat a fost atitudinea functionarului. umilitoare! ca intr-un film prost din perioada germaniei naziste. mi se pare inadmisibil sa tratezi de sus, cu un sictir incomensurabil o masa de oameni, fie ei cat de simpli. inteleg ca trebuie sa fie frustrant pentru dezvoltarea ta profesionala si, se pare, mai ales personala sa fie nevoie sa spui zilnic acelasi lucru si sa raspunzi de dupa geam la intrebari uneori stupide de la oameni (subliniez) politicosi, dar asta nu e nici pe de parte o explicatie. revoltator! am intalnit persoane care dau cu aspiratorul si sterg praful zi de zi cu zambetul pe buze. si NU pe bani publici, intr-o ambasada.
de nervi am plecat.
mi-am propus sa le scriu un mail cu sugestii. mai ales ca mai trebuie sa-mi schimb si pasaportul.
0 răspunsuri Până acum ↓
Nu exista comentarii... inca. Schimba acest lucru, completand formularul de mai jos.