noua mea placere de weekend este sa ma plimb cu tramvaiul. nici eu nu ma pot abtine sa nu rad cand o spun. mai ales ca exista un adevarat ritual. in primul rand, vremea: e obligatoriu sa fie soare si cald (ceea ce, incredibil, chiar s-a intamplat de vreo doua weekenduri incoace). apoi, tinta: sa spunem, un salon de beauty arabesc, situat evident intr-unul din cartierele de la periferia orasului, unde sa ne epilam sprancenele “au fil”. sau magazinasul romanesc din bruxelles, unde suni cu doua saptamani jumatate inainte de pasti sa comanzi doi cozonaci, esti trecut pe caiet si cand te duci sa ii iei, ti se spune plictisit “pai nu mai avem, doamna”.
trecand peste asta (desi nu pot sa nu spun ca fac eforturi uriase sa gandesc numai de bine despre tarisoara mea, doar ca de fiecare data cineva sau ceva imi dovedeste ca nu gresesc…), etapa urmatoare: cauti pe stib itinerariul. chiar daca ai posibilitatea sa alegi orice mijloc de transport in comun, selectezi numai tramul:) si surprise, e un drum lung, de genul 15 statii, direct si chiar de la coltul strazii tale.
asa ca, imbracata de vara, pornesti in calatorie. nu e aglomeratie, iti alegi neaparat o bancuta de o persoana, la fereastra, si dupa numai cateva minute, gandurile o iau la goana: am citit un articol in le monde pe la inceputul lui martie a propos de cat de pestrit este orasul asta din punct de vedere social, etnic etc. parca m-ar tenta sa joc badminton in parc royal maine dupa-masa. cum ai putut sa ii spui sefului ca ar fi fost de-ajuns sa iti zica, simplu, felicitari, fara sa iti dea neaparat si-un bonus. cred ca toti marocanii ma plac, sau sa fie turci? japonezii nu admira o femeie care alege profesia in locul familiei. daca as fi jefuita, as striga “au secours” sau “help”? … si asa ajungi la capat de linie…
