am stiut dintotdeauna ca banii nu or sa fie o prioritate in viata mea. nu caut bani, nu muncesc pentru ei. in ultimii ani, perspectiva mi s-a schimbat inca si mai mult. nu spun ca nu mi-ar prinde bine un weekend de shopping la londra sau o vacanta in mauritius, insa sunt intr-o etapa in care am senzatia ca toate se intampla atat de natural inca sunt chiar luata prin surprindere. iar faptul ca realizez, de exemplu, ca nu pot folosi patru rujuri deodata sau ca am prea multe haine ca sa mai cumpar in continuare altele, pe negandite, e graitor pentru cum sunt asezate prioritatile in mintea mea.
plecand din romania, am pierdut nevoia de a cumpara… orice, tot timpul, ”ca apucatii”. si culmea, asta tocmai cand optiunile au devenit cu adevarat nelimitate.
