hei tramvai

noua mea placere de weekend este sa ma plimb cu tramvaiul. nici eu nu ma pot abtine sa nu rad cand o spun. mai ales ca exista un adevarat ritual. in primul rand, vremea: e obligatoriu sa fie soare si cald (ceea ce, incredibil, chiar s-a intamplat de vreo doua weekenduri incoace). apoi, tinta: sa spunem, un salon de beauty arabesc, situat evident intr-unul din cartierele de la periferia orasului, unde sa ne epilam sprancenele “au fil”. sau magazinasul romanesc din bruxelles, unde suni cu doua saptamani jumatate inainte de pasti sa comanzi doi cozonaci, esti trecut pe caiet si cand te duci sa ii iei, ti se spune plictisit “pai nu mai avem, doamna”.

trecand peste asta (desi nu pot sa nu spun ca fac eforturi uriase sa gandesc numai de bine despre tarisoara mea, doar ca de fiecare data cineva sau ceva imi dovedeste ca nu gresesc…), etapa urmatoare: cauti pe stib itinerariul. chiar daca ai posibilitatea sa alegi orice mijloc de transport in comun, selectezi numai tramul:) si surprise, e un drum lung, de genul 15 statii, direct si chiar de la coltul strazii tale.

asa ca, imbracata de vara, pornesti in calatorie. nu e aglomeratie, iti alegi neaparat o bancuta de o persoana, la fereastra, si dupa numai cateva minute, gandurile o iau la goana: am citit  un articol in le monde pe la inceputul lui martie a propos de cat de pestrit este orasul asta din punct de vedere social, etnic etc. parca m-ar tenta sa joc badminton in parc royal maine dupa-masa. cum ai putut sa ii spui sefului ca ar fi fost de-ajuns sa iti zica, simplu, felicitari, fara sa iti dea neaparat si-un bonus. cred ca toti marocanii ma plac, sau sa fie turci? japonezii nu admira o femeie care alege profesia in locul familiei.  daca as fi jefuita, as striga “au secours” sau “help”? … si asa ajungi la capat de linie…

next: eficienta energetica a frigiderelor

asa cum accesul permanent la google ne da impresia ca stim totul despre orice, in acelasi fel socializarea in jurul unei “blanche” after work ne face sa credem ca avem zeci de prieteni (evident, din categoria: un indian care lucreaza pentru guvernul flamand dupa cativa ani petrecuti in irlanda si conneticut, o americanca decisa sa ramana in europa, al carei prieten este polonez si care, culmea, este autorul unuia dintre newsletterele specializate pe care le primesti de cateva ori pe zi, un britanic fascinat de rusia si convins ca sediul militar al nato din mons este undeva la subsol…).

in aceeasi nota, clientii si dosarele pe care ajungi sa lucrezi zi de zi par sa nu cunoasca frontiere: de la constructori japonezi si coreeni de masini la giganti energetici, producatori de sisteme de navigatie, industria de curierat expres international, scutere taiwaneze. cu alte cuvinte, francezi construind canale, americani ce dezvolta infrastructura pentru vehicule electrice, companii aeriene care iti propun sa fly greener, investitori germani dornici sa cumpere ce-a mai ramas de la statul roman. pur si simplu, subiecte reale la care nu te-ai fi gandit niciodata: magnitudinea vibratiilor produse de snowmobile. capturarea underground a carbonului. etichetarea cauciucurilor. motoare propulsate de hidrogen sau masuri preventive pentru protectia mediului in cazul vehiculelor scoase din uz.

 toatea astea pentru simplul motiv ca ue este peste tot. intre timp, maraton de jaz la bxl, 29-30 mai:)

you’re hot and you’re cold

mi se pare mie, asa, ca geneva suna bine pentru urmatorul loc de munca. minunea “bruxelleza” nu putea tine mai mult de patru zile: dupa un weekend splendid, cu soare si peste douzeci de grade, razbunarea se cheama furtuna cu nori grei, plumburii. doua luni si ceva pana la vacanta, cum am ajuns de la nordul europei la malta inca nu stiu, dar abia astept. intre timp, o vizita scurta  pana la paris si cateva zile  in romania.  e prima saptmana dupa cateva luni cand nu am de invatat dupa serviciu, deci reluam: george  orwell, filme, socializare.   si ultima mea obsesie: http://www.youtube.com/watch?v=yY3CehyfUko

ganduri blonde

am stiut dintotdeauna ca banii nu or sa fie o prioritate in viata mea. nu caut bani, nu muncesc pentru ei. in ultimii ani, perspectiva mi s-a schimbat inca si mai mult. nu spun ca nu mi-ar prinde bine un weekend de shopping la londra sau o vacanta in mauritius, insa sunt intr-o etapa in care am senzatia ca toate se intampla atat de natural inca sunt chiar luata prin surprindere. iar faptul ca realizez, de exemplu, ca nu pot folosi patru rujuri deodata sau ca am prea multe haine ca sa mai cumpar in continuare altele, pe negandite, e graitor pentru cum sunt asezate prioritatile in mintea mea.

plecand din romania, am pierdut nevoia de a cumpara… orice, tot timpul, ”ca apucatii”. si culmea, asta tocmai cand optiunile au devenit cu adevarat nelimitate.

pentru ca ploua

fara prea mare filozofeala, m-am convins anul asta ca mintea noastra e o cutie geniala. cred ca trecerea la “seniori” (adica adulti) e momentul in care iti dai seama ca poti sa fii fericit pe bucatele, asta pentru ca viata ta e structurata pe planuri clar delimitate (cu exceptia intruziunii blackberry-ului utilizat si ca telefon personal in momentele tale de dolce far niente de duminica dimineata) si fiecare iti aduce ceva. uneori chiar te intrebi cum de se potrivesc toate atat de bine, nu e oare prea mult, prea bine? nu, pentru ca iti vin in minte imediat fragmente din povestea anterioara, cand planificai totul, si-ti doreai, si parca nu aveai curajul sa o spui cu voce tare… dar peste toatea astea, adevaratul zambet vine abia atunci cand iti dai seama ca mecanismul functioneaza la fel si pentru ce urmeaza.

 …