printre ganduri

da, sunt trista ca voi pleca din franta. am mai spus-o, cred: e ceva ce ma leaga de tara asta, poate limba, poate parisul. numai un barbat poate sa isi exprime sentimentele intr-o fraza atat de clara: “pana acum, stiam ca esti aici. acum o sa stiu ca nu mai esti aici”. profund, nu?:) am sunat la relatii cu clienti sa intreb care e procedura de reziliere a contractului pentru abonamentul de telefon. prima intrebare: “si nu va mai intoarceti in franta?” ba da, peste cativa ani, dupa ce imi voi fi incheiat periplul profesional, o sa ma instalez dans un flat parisien, decorat a l’anglaise (idee inspirata de un articol din ultimul numar marie-claire). a, si tot din ideile “crete”, cand o sa-mi schimb laptopul, o sa ma orientez spre un mac, totusi poate nu roz. mi s-a spus azi ca as putea trece foarte usor drept turcoaica (asta dupa ce saptamana trecuta, auzisem varianta spanish girl, iar anterior varianta lebanese, italien “ou autre”). constant insa mi se lipeste eticheta “europa de est”. si, in ciuda multor idei raspandite in occident, nu-mi displace faptul ca sunt altfel. am pierdut, pare-se, un prieten (sau, mai bine spus, ea m-a pierdut pe mine), insa am cunoscut alti oameni pe care ii admir si de la care am ce invata. mi-am reconfirmat ideea ca shoppingul face minuni psihicului. e drept, doar trecatoare. iar faptul ca o sa locuiesc pe avenue louise nu e o veste tocmai reconfortanta pentru bugetul meu. a propos, proprietarul noului meu apartament este belgian, primul pe care il cunosc. din categoria, “un belge perdu a bruxelles”. imi propusesem, printre new year’s resolutions, sa impart blogul asta in doua sectiuni: una dedicata gandurilor si o alta mai “serioasa”, job-related. inca nu m-am hotarat cand o sa o fac. masterul pe care-l urmez m-a ajutat sa imi dau seama ca pot sa scriu cate ceva cam despre orice, inclusiv drept fiscal. si din perspectiva asta, scopul a fost atins. urasc schimbarile, desi constientizez ca sunt inerente. ba mai mult, le provoc. sunt atat de multe locuri pe care vreau sa le vad si atat de multe experiente pe care vreau sa le traiesc inca nu imi dau seama cand ar trebui sa spun stop. sau daca. e uneori amuzant sa nu stii unde o sa fii sau ce o sa faci peste cateva luni. sunt dependenta de internet, nu de facebook, ci de internet si de messengeruri. e a treia zi cand nu fac decat sa citesc (literatura!!), sa ies la cate o cafea si sa ma ocup de chestii administrative. parca lipseste ceva. workoholic, yes.

nisipuri miscatoare

si uite ca am revenit nu intr-o ora, asa cum as fi vrut, ci doua zile mai tarziu.

sunt din nou intr-o “nisipuri miscatoare”-mood. altfel spus, imi iau din nou bocceluta si ma mut (si, cum sade bine unei femei, ca sa imi mut lucrurile de colo-colo, trebuie sa inchiriez nu o masina, ci o camioneta:)) nu, nu e chiar atat de grav, nu e numai pentru mine, desi abia maine incep sa impachetez si sa calculez cati metri cubi reprezinta lucrurile materiale din viata mea.

cam deprimanta perioada asta, desi sincer, nu ma asteptam. poate pentru ca toti in jurul meu insista sa ne spunem au revoir si sa ne uram toate cele. funny, tinand cont ca pe majoritatea (mai putin unul, cum se intampla intotdeauna) ii revad saptamana viitoare la prima petrecere bruxelloise.

pare imposibil, in conditiile astea, sa nu ma gandesc din nou la un bilant al lunilor astora. si zambesc, cu seninatate, mai matura si usor melancolica. e prima data cand pot spune ca mi-as dori sa o iau de la capat, cu acelasi entuziasm explorator. sunt atat de multe lucruri care mi s-au intamplat in numai cateva luni incat nu as putea in niciun caz sa le clasific. cu atat mai putin sa le descriu.

primul impuls a fost sa pun ca titlu pentru acest post “viata unui atom”. m-am razgandit insa aproape imediat pentru ca ritmul vietii mele nu se inscrie intr-o miscare browniana.

revin