declaratie de dragoste

savage garden are o piesa care (inca) imi place la nebunie: “i knew i loved you before i met you”. sau, in cazul meu, inca de pe vremea intalnirilor noastre sporadice. cam asa s-ar traduce “iubirea” mea pentru tara asta. nu are nimic de-a face cu faptul ca-s nascuta pe 14 iulie, ca parisul imi dedica, deci, anual parada militara de pe champs elyses:), e o simpla coincidenta amuzanta. e vorba doar de un alt nivel de civilizatie intr-o societate in care m-am adaptat fara probleme, asa cum nu cred ca as fi putut sa o fac in germania sau in marea britanie, de exemplu. am senzatia, in primul rand, ca de la femeia de serviciu care e toata numai un zambet si pana la responsabilul de master care ne intreaba saptamanal daca intampinam probleme, toti isi fac meseria cu simt de raspundere. fara frustrari, fara “nu am chef azi”. nu zic ca totu-i roz si minunat, vorbesc insa de chestiile basic, de bun simt. exista si aici birocratie, te lovesti de reguli care, to put it mildly, sunt interpretate diferit de la o structura la alta, insa all in all, ai sentimentul ca esti respectat, ca cetatean. it’s that simple. cred ca trebuie sa fii foarte naiv sa nu iti dai seama ca statul roman nu va putea oferi asemenea servicii elementare nici macar copiilor nostri. si-atunci de ce sa revii in tara? (trebuie sa fac o lista cu pros si cons pe tema asta, cred ca voi avea nevoie).

in plus, as zice ca cei care au ideile “ready made” cum ca francezii sunt aroganti, nationalisti etc., iar occidentul nu constituie un model pentru noi, ca doar noi suntem cei mai tari, ar trebui sa lase deoparte patriotismul naucitor care-i anima si sa se gandeasca de doua ori. concluzia e, din punctul meu de vedere, aceeasi: suntem, din pacate, limitati. si, desi n-as fi crezut-o, mi s-a intamplat sa imi fie jena de limitarile mele.

la sugestia publicului (J), dar evident, fara sa ma las in vreun fel influentata de el, m-am decis sa scriu si despre ce imi place la un barbat. asadar: imi plac barbatii hotarati, care nu ma intreaba unde mergem sau ce vreau sa facem si care, chiar daca nu ma cunosc suficient de bine, stiu sa faca propuneri interesante, care muncesc mult (desi asta inseamna ca nici cu biletele de avion in buzunar, nu stii daca vei putea sau nu pleca din bucurestiul ala sufocant, macar pentru doua zile), care fac o meserie pe care eu nu as putea sa o fac, astfel incat sa poata sa ma fascineze cu explicatiile lor, care au maini frumoase, sunt inteligenti si ordonati, miros frumos, poarta ceas (pe care il dau intotdeauna jos in iuresul evenimentelor), isi lustruiesc pantofii inainte sa iasa din casa, nu ma suna insistent sa ma intrebe in orice moment unde sunt si nici nu-mi cer o sinteza a relatiilor anterioare, care stiu sa fie autoritari, pe care sa-i admir pentru argumentatia lor in discutia cu un alt barbat, indiferent de subiect, care sunt dinamici si funny, care beau, dar nu se imbata, care nu vor aproape niciodata sa mearga cu mine la shopping, care au initiative surprinzatoare, care stiu sa nu spuna chiar totul fara insa a minti, care fumeaza sexy, care-si exprima imaginatia, care nu ma suna ca la program, care tin minte ca-mi plac trandafirii galbeni si bomboanele rafaello, care se fastacesc, in mijlocul unei sedinte, la birou, din cauza smsurilor mele, care conduc “manly” si nu scot mana pe geamul masinii, carora nu le e teama ca-si pierd libertatea implicandu-se intr-o relatie, care nu spun in gura mare cat castiga, care zambesc frumos, care stiu exact ce vor si cand vor, care schimba ceva in mine.

Aveam cel putin cateva ganduri serioase despre care vroiam sa scriu, insa, sincer, in secunda asta, intre euobserver si nouvel obs, mi-ar prinde bine o punga de M&M. Eram sigura ca am trecut de faza asta, ba chiar initiasem etapa “creme caramel”. In fine, sa trec la lucrurile ceva mai serioase:

Cred ca m-am decis, in sfarsit, for good. Intre caldura si frig, prefer caldura. E poate normal, avand in vedere ca-s nascuta vara. In plus, nu pot trai intr-un oras unde e frig si ploua in cea mai mare parte a timpului.

Ma sperie posibilitatea ca, intr-un an-doi, sa am ca principala ocupatie alergatul prin aeroporturi. Desi e evident ca meseria pe care mi-am ales-o exact asta presupune. Pe de alta parte, mi se pare fascinant sa fii capabil sa pui pasiune in ceea ce faci, tocmai pentru ca iti place.

Nu am crezut niciodata ca poate exista prietenie intre un barbat si o femeie. Iar daca cineva o sa incerce sa ma convinga, o sa ii argumentez simplu ca e vorba, de fapt, de un preludiu mai lung.

Mi-e foarte dor sa citesc literatura-literatura. Am inceput acum vreo doua saptamani cartea lui Pamuk, “Mon nom est Rouge”, pe care am lasat-o deocamdata deoparte in favoarea dreptului constitutional si a sistemului politic al UE.