mi-e dor

am o mie si una de subiecte despre care as vrea sa scriu. si cred ca-s mai ingandurata ca oricand. cu siguranta din cauza unui eveniment trist care s-a intamplat in familia mea. si mai ales pentru ca am inteles ca pana la urma suntem cu totii atat de singuri. de-a lungul vietii si in fata mortii. cred ca as da orice sa alin suferinta celor dragi mie. nu stiu de ce se intampla anumite lucruri, nu stiu daca am dreptul sa le consider nedrepte.

big, big girl in a big, big world

ce ziceam de fostele iubiri? e destul de amuzanta situatia, sa te gandesti la cineva si a doua zi dimineata sa primesti, sub o forma cel putin originala, mesaj de la respectivul. nu am gresit avand certitudinea despre mine ca prefer sa ma intorc intotdeauna la ce a fost mai degraba decat sa incep ceva nou, fresh. asta sunt. am avut, cred, cea mai densa saptamana din ultimii ani. nu numai pentru ca am facut, asa, pe ultima suta de metri, o usoara reintoarcere – deloc premeditata – la trecutul imediat (ceea ce, automat, a determinat o avalansa de stari, sentimente, trairi etc! avalansa uitata, hopefully, pe aeroport la amsterdam), ci mai ales pentru ca mi-am luat bocceluta si am plecat sa dau piept cu europa. pentru un an intreg, o sa inghet de frig la strasbourg.cred ca as putea scrie zeci de pagini numai despre cele cateva zile de cand am ajuns pana acum. nu o fac pur si simplu pentru ca evenimentele si gandurile mele nu ma asteapta. cateva fragmente totusi:ma leaga ceva de tara asta. inexplicabil , m-am adaptat in mai putin de o saptamana cum nu as fi crezut de usor (e de ajuns sa compar si sa ma gandesc ca anul trecut, dupa o luna la bruxelles, nu aveam absolut deloc sentimentul asta). am doar un gol in suflet dupa cei apropiati mie. si nu, nu o sa spun ca mi-am dat seama cat sunt de importanti in viata mea abia acum, pentru ca stiam asta de mult. o sa zic doar ca si daca, acum sau mai tarziu, totul aici pentru mine ar fi extraordinar de bine (profesional, personal, whatever), ceva imi va lipsi tot timpul pentru a fi perfect. si ajungem din nou la making choices. mai grav e ca sunt convinsa ca momentul in care va trebui intr-adevar sa fac o alegere “pe bune” in sensul asta inca nu a venit.apoi, diversitatea. am auzit azi de mai multe ori cuvantul asta. ceva de genul “daca v-ati ales sa lucrati in domeniul asta, trebuie sa acceptati diversitatea”. o accept, fara discutii, doar ca nu incetez sa ma minunez. nu numai asupra a cat de diversi suntem, ci poate mai ales asupra limitarilor pe care faptul ca ne-am nascut in romania ni le-a adus. nu vorbesc acum de lipsuri materiale, culturale, educationale etc. (desi un sentiment transpus in indoieli, daca nu chiar o unda de inferioritate e imposibil sa nu ai), ci pur si simplu de o stare de fapt. suntem facuti din idei preconcepute, asta mi-e mai clar decat orice altceva. am efectiv oroare de aceste idei ready-made, culese de la unul, de la altul. chestia care m-a frapat cel mai tare a fost sa vad ca tu ca roman poti transmite unui strain idei false, nascute din “folclor”, despre natia ta. si evident, ala le ia pe multe de bune, mai ales ca nu se apuca de studiat intens sau daca nu are sansa sa cunoasca si oameni “mai putin romani” (am fost trista cand am auzit asta).timing is everything – mi-a fost reconfirmata chestia asta. cel mai greu din noua aventura cotidiana este sa traiesc fara masina si sa am pauza de o ora jumatate pentru pranz. a, si sa (re)devin studenta, asa cum n-am fost niciodata (adica student din ala fara job, doar student). urasc frigul, iar ploaia ma face sa ma gandesc la multe altele but study. nu-s un om introvertit, insa nu mi-a fost niciodata teama sa stau eu cu mine. si nici nu ma plictisesc. am tot despachetat vreo cateva zile la rand, sunt sigura ca nu o sa pot sa plec mereu cu juma’ de casa dupa mine. e interesant sa stai sa analizezi oamenii din jurul tau, care, cu un bigmac (biiig) in fata, zambesc la laptopuri. mi-e toamna.