m-a apucat din nou dorul de scris. poate pentru ca n-am mai facut-o demult. n-am avut timp, n-am avut dispozitia necesara, intr-un fel nici nu am simtit nevoia sa postez ceva. de fapt, cred ca pur si simplu nu am stiut despre ce sa scriu mai intai. toate chestiile care mi se intampla de o vreme incoace m-au stors de energie, e o senzatie pana la un punct placuta, care iti da insa de prea multe ori senzatia ca viata ta nu e atat de a ta.

printre multe alte ganduri:

detest calculatoarele. sunt atat de dependenta de ele, imi sunt indispensabile. cred ca 90% din timp mi l-am petrecut in ultimele trei saptamani in fata unui calculator. a doua, de fapt, cel de la serviciu si laptopul. zici ca am fost teleghidata. asa ca, ieri, dupa ce am terminat, in sfarsit, ce aveam de lucru, ma hotarasem sa nu mai deschid calculatorul dupa ce ajung acasa, macar pentru cateva zile. evident, nu se poate.

am inteles ieri ca daca un lucru pe care ti-l doresti nu se intampla atunci cand iti doresti, e pentru ca ti se pregateste altceva mai bun. si tot ieri am inteles ca trebuie sa am grija ce imi doresc…

am intalnit atat de multa lume in ultima vreme, atat de pestrita, incat m-au obosit, mi-au furat energia.

am trecut prin niste chestii care m-au facut sa inteleg ce neputinciosi suntem in a alina suferinta celor dragi, desi am da totul pentru asta.

am incheiat, cred, inca un capitol zilele astea. un capitol de munca, asteptare, planuri, reveniri, intrebari, vise care mi s-au implinit. nu stiu daca sunt mai nerabdatoare sa aflu what’s next sau daca devin nostalgica dupa ce a fost. si nu, nu e vorba de un barbat aici. sau nu de data asta.

am avut satisfactia lucrului bine facut, desi, ca in multe alte cazuri, mi-era putin teama sa spun cu voce tare ca-s multumita.

(toate paragrafele astea incep cu un verb la persoana intai, d-asta imi place mie blogul asta:)

am descoperit ca imi place salata de peste suedeza. am incercat si altele (spaniola, greceasca, tiganeasca etc.). in ciuda acelui ceva spicy al mediteraneenilor, mie imi place cea suedeza. cold. funny pentru cineva care a spus nu nordului:))

era o melodie… cam lenta, pe care am ascultat-o acum vreo saptamana la radio, cu un overall message de genul: oare unde o sa fiu si ce o sa fac this time next year. i wonder. oricum, esentialul in tot ce se intampla lately e ca life is a matter of choices. si ca sa fii fericit, trebuie sa poti trai cu alegerile facute.

cred ca filozofeala asta mi se trage de la oboseala. si de la cola.

live it to the full

citeam, sau mai bine zis, reciteam zilele trecute un interviu cu octavian paler, in care acesta marturisea ca ceea ce regreta cel mai tare, dupa optzeci de ani de viata, este faptul ca nu a trait la maxim. nu-mi amintesc daca astea sunt cuvintele exacte, insa cam asta ar fi ideea.

m-a pus putin pe ganduri marturisirea asta, poate tocmai pentru ca a venit de la un om pe care l-am apreciat si in a carui scriitura m-am regasit intru totul.

pe de alta parte, nu cred ca stiu sa traiesc la maxim. de fapt, nici nu cred ca mi-am pus de prea multe ori problema asa. spiritul meu rational si analitic, clar, nu m-a lasat sa vad lucrurile din perspectiva asta. fara sa fiu stiff, nu mi-am permis niciodata sa nu gandesc, sa ma las purtata de primul instinct. sau chiar daca am facut-o, nu a fost niciodata un instinct iresponsabil. nu am nevoie de ore sau zile de reflectie, stiu ca de cele mai multe ori iau decizii intelepte, prevazatoare si echilibrate. doar ca, din cand in cand, ma enerveaza faptul ca stiu de fiecare data cum e mai bine pentru mine, ca nu pot sa fiu nepasatoare, ca nu am cum sa fiu ignoranta sau macar sa fiu perceputa ca simply stupid. si cel mai dragut este atunci cand, comparandu-te, chiar fara voia ta, cu ceea ce vezi in jur, schitezi un zambet usor arogant, multumit ca tu, unlike others, ai facut ceea ce trebuia. ma intreb daca asta nu e cumva teama de a nu fi stiut sa risti totul, inconstient.

a propos de paler, mi s-a parut sinistru ropotul de aplauze de la inmormantare.

cred ca se cheama dor de duca

tot incerc de vreo cateva zile sa imi explic starea de spirit prin care trec. un fel de roller coaster de senzatii, sentimente, impresii, iluzii, amintiri, imagini, din nou fragmente de amintiri, din nou imagini decupate transpuse in maine, nostalgii regasite, nervi, incertitudini, zambete de multumire, insinuari de aroganta.

clar, se cheama dor de duca. de vacanta, de soare. m-am bucurat asa de tare astazi de caldura. sunt, fara indoiala, o fiinta solara, se vede ca-s nascuta in miezul verii.

zodia racului (de octavian paler)

Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic,
să merg constant înapoi.
Te-aş întâlni printre amintiri
şi după ce te-aş găsi nu ţi-aş mai da drumul,
te-aş târî cu mine înapoi,
să ne iubim tineri şi nevinovati,
după care, mereu înapoi, te-aş târî mai departe,
spre copilarie,
ne-am juca inocenţi
pâna ce, obosiţi de joc şi de inocenţă,
am dispărea într-un mit.
Dar nu sunt un rac autentic,
în zadar mă tot laud cu zodia mea,
sunt condamnat să merg înainte
şi tot ce pot e să târăsc între cleştii mei de rac
toată memoria mea, fără să cedez nimic, nimic, nimic,
cu riscul ca povara ei uriaşă să mă ucidă într-o zi.

e unul dintre primele texte ale lui paler pe care le-am citit cu ani in urma. ulterior, in scriitura lui mi-am regasit gandurile cele mai profunde. un alter ego mai intelept, fascinant.